Orgoliu…

Am niste nervi mari, cauzati de o chestie care imi provoaca mereu aceeasi senzatie. Comunicare .. defectuoasa, cauzata de incapacitatea mea si a celeilalte persoane de a lasa de la noi. De fapt am un sentiment cam aiurea si cand vad blog-ul asta in fata mea, pentru ca nu prea as scrie in el. Totusi, am un subiect bun: orgoliul.

Toti suntem orgoliosi, intr-o mai mare sau mai mica masura. Eu fac parte in prima categorie. Orgoliul e atat de important pentru mine, incat risc, uneori pur si simplu prosteste, sa pierd lucruri pretioase. Dar recunosc, nu sunt in stare sa fac diferenta aia intre momentele in care trebuie sa las de la mine si cele in care trebuie sa nu. Se invata oare chestia asta? Cert e ca treaba asta mi-a adus pana acum o multime de probleme si complicatii.

Explicatia: mi se pare mie ca daca las de la mine imi recunosc slabiciunea sau ii dau celuilalt o mai mare putere asupra mea si in plus nu stiu ce repercursiuni ar avea asta asupra mea. Ca sa nu mai spun ca de cate ori am lasat de la mine am regretat. M-am simtit si mai rau. Bine, exagerez. Uneori a fost bine, dar persoana cealalta nu a apreciat efortul urias pe care il faceam. Ceea ce ma duce la o concluzie logica: ce rost are ?

Recunosc, sunt obisnuita sa fac exact ce vreau si ca totul sa iasa exact cum imi doresc. Chestia asta m-a facut ca de multe ori sa nu tin cont, pur si simplu, de dorintele celorlalti. De la un timp insa, am inceput sa privesc in jurul meu si m-am lovit. A durut. Inca doare. Si .. sunt confuza…

Thursday August 3, 2006 – 01:31am (EEST)